ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Atac cu drone ucrainene, dejucat la Moscova; aeroportul internaţional, închis pentru scurt timp

08:10 | 30.07.2023 Categorie: Externe

Moscova, 30 iul. /MOLDPRES/. Un atac nocturn cu drone ucrainene asupra Moscovei a fost dejucat, fără a provoca victime, iar aeroportul internaţional al capitalei Rusiei a fost închis pentru scurt timp, au anunţat duminică autorităţile ruse, comunică AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

"Drone ucrainene au atacat noaptea trecută. Faţadele a două turnuri de birouri din oraş au fost uşor avariate. Nu există morţi sau răniţi", a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe Telegram.

Atacul, realizat cu trei drone în total, a fost dejucat, a declarat Ministerul rus al Apărării, adăugând că una a fost doborâtă, iar celelalte două, "neutralizate de războiul electronic", s-au prăbuşit într-un complex de clădiri.

Aeroportul Internaţional Vnukovo, situat la sud-vest de Moscova, a fost închis pentru scurt timp traficului, iar zborurile au fost deviate, a transmis agenţia rusă de ştiri TASS, citând "servicii de aviaţie", înainte de a anunţa reluarea acestora la scurt timp după aceea.

Atacurile asupra Moscovei şi împrejurimilor sale, situate la aproape 500 de kilometri de graniţa cu Ucraina, au fost destul de rare de la începutul conflictului în februarie 2022, până când au avut loc mai multe incursiuni cu drone în 2023.

Cel raportat duminică este cel mai recent dintr-o serie de atacuri cu drone, inclusiv unul împotriva Kremlinului şi a oraşelor ruseşti din apropierea graniţei cu Ucraina, pentru care Moscova dă vina pe Kiev.

La începutul lunii iulie, Rusia a susţinut că a doborât cinci drone ucrainene care au perturbat funcţionarea aeroportului Vnukovo.

Aceste atacuri survin la câteva săptămâni după lansarea contraofensivei ucrainene, menită să recucerească teritoriile ocupate de Rusia.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că atacurile ar fi "imposibile fără ajutorul acordat regimului de la Kiev de către Statele Unite şi aliaţii săi din NATO".

Vineri, Kremlinul a declarat că a interceptat două rachete ucrainene deasupra sud-vestului teritoriului rus, resturile uneia dintre ele făcând cel puţin 16 răniţi în căderea lor asupra oraşului Taganrog, în apropiere de graniţa cu Ucraina.

Regiunile de frontieră au fost adesea vizate de drone şi obuze de la începutul conflictului, dar foarte rar de rachete.

Ministerul rus al Apărării a declarat la acea vreme că prima rachetă, un S-200, a vizat "infrastructura rezidenţială" din Taganrog, oraş cu o populaţie de 250.000 de locuitori.

La scurt timp după aceea, a doua rachetă S-200 a fost doborât în apropiere de Azov, resturile căzând de data aceasta într-o zonă nelocuită, potrivit ministerului.

Pe partea ucraineană, în apropiere de graniţă, oraşul Sumî a fost lovit sâmbătă seara de o rachetă rusească. Cel puţin un civil a murit şi cinci au fost răniţi, potrivit poliţiei, care a declarat că atacul a lovit o instituţie de învăţământ.

Potrivit televiziunii de stat Suspilne, una dintre clădirile complexului a fost distrusă de explozia care a avut loc la ora locală 20:00 (17:00 GMT). În imaginile difuzate de Suspilne se vede molozul de la această clădire.

La începutul lunii iulie, un atac rusesc cu dronă a lovit un bloc de apartamente din Sumî, omorând trei persoane şi rănind 21.

Sâmbătă, un bărbat şi o femeie au fost, de asemenea, ucişi într-un atac rusesc, de data aceasta la Zaporojie, cel mai mare oraş din sudul Ucrainei, au declarat autorităţile locale.

img23006045

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!