ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două poduri încrucișate vor fi construite pe drumul M1

17:16 | 11.08.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Două poduri încrucișate urmează a fi construite pe drumul M1 Frontiera cu România-Leușeni-Chișinău-Dubăsari-Frontiera cu Ucraina. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunțat astăzi că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea celor două noduri rutiere, transmite MOLDPRES.

Astfel, urmează proiectarea a două poduri încrucișate pe drumul M1, km 95,278 și km 99,626, în proximitatea străzii Petricani din municipiul Chișinău, cu asigurarea accesului către satul Ghidighici, precum și în proximitatea drumului local L456 M1 - Grătiești - Hulboaca.

În aceste sens, urmează încheierea contractului cu Institutul Municipal de Proiectare „ChișinăuProiect” în asociere cu S.R.L. „INJPROIECT”, cu privire la proiectarea nodurilor rutiere pe drumul public M1.

ASD a precizat că drumul menționat este tranzitat zilnic de peste 30 mii de vehicule, ceea ce subliniază importanța acestor lucrări de infrastructură, care vor juca un rol esențial în asigurarea unei circulații fluide și eficiente în zonă, având un impact semnificativ asupra economiei locale și regionale.

Foto: ASD

img23006403

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!