Locuitorii din raionul Orhei vor beneficia de consultații medicale gratuite
10:55 | 14.08.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 14 aug. /MOLDPRES/. Echipa mobilă de medici specialişti a reluat astăzi prestarea de consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Orhei, transmite MOLDPRES.
Potrivit CNAM, echipa mobilă de medici specialişti va efectua examinarea cutiei toracice în următoarele localități din r-nul Orhei: pe 14 august – în Brăviceni; pe 15 august – în Chiperceni; pe 16 august – în Ghetlova; pe 17 august – în Morozeni; pe 18 august – în Isacova.
Graficul consultațiilor profilactice poate suferi modificări în funcție de condițiile sanitaro-epidemiologice, climaterice, alți factori care pot influența logistica echipelor mobile.
Foto: CNAM