29 de beneficiari ai unui sanatoriu din raionul Călărași s-au intoxicat după ce au mâncat la cantină
11:53 | 16.08.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. În ultima săptămână epidemiologii de la ANSP au înregistrat un caz de toxiinfecție alimentară de grup în rândul beneficiarilor sanatoriului din satul Hârjauca, raionul Călărași, cu implicarea în procesul epidemic a 29 de persoane aflate la tratament, comunică MOLDPRES.
Potrivit ANSP, bolnavii, care s-au adresat la medicii din sanatoriu, prezentau febră, slăbiciuni generale, greață, tremur și diaree frecventă. S-a stabilit diagnosticul primar ”enterită acută”.
Conform sursei citate, în cadrul anchetei epidemiologice, s-a constatat că pacienții s-au alimentat la cantina sanatoriului, consumând gulaș din carne și fileu de găină. La 17 pacienți examinați bacteriologic s-a depistat Salmonella enteriditis. Ancheta epidemiologică a cazului continuă.
În context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu recomandări către populație să respecte regulile de prevenire a toxiinfecțiilor, iar în caz de apariție a simptomelor să meargă la medic.
În sezonul estival, Agenția Națională pentru Sănătate Publică asigură monitorizarea săptămânală a circulației agenților cauzali ai bolilor diareice acute (BDA) și holerei în rândul populației și în mediul înconjurător. Astfel, în ultima săptămână, potrivit rapoartelor recepționate din subdiviziunile teritoriale, se atestă o ușoară creștere a numărului de cazuri de boli diareice acute, fiind raportate 677 de cazuri, cu 20 mai multe decât anterior.
Foto simbol