Președintele Maia Sandu: „Ion Druță a fost mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau prigonite la ele acasă”
15:06 | 28.09.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Ion Druță a fost mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau prigonite la ele acasă. Mesajul a fost transmis de președintele Maia Sandu, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei scriitorului, informează MOLDPRES.
Șefa statului a remarcat că dramaturgul a luptat pentru limbă și alfabet încă din anii '60. „Acesta a descris satul moldovenesc, satul drag inimilor noastre, ca nimeni altul. Ion Druță a adus prin cărțile sale multă dragoste pentru valorile morale ale neamului nostru, pentru viața și munca țăranilor, pentru limba noastră vie și bogată. Îl vom reciti cu drag și îi vom privi spectacolele cu multă emoție și de azi înainte”, a specificat Maia Sandu.
Oficialul a transmis condoleanțe familiei lui Ion Druță, cititorilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe scriitor.
Prozatorul, dramaturgul și eseistul Ion Druță s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 95 de ani. Acesta este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului, membru de onoare al Academiei Române și membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.
Foto: Președinție