ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prețurile la produsele petroliere sunt în scădere

11:30 | 06.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă pe parcursul săptămânii curente o scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, în special la benzină, informează MOLDPRES.

Astfel, benzina COR 95 înregistrează în ultimele două săptămâni o ieftinire de 1,78 lei/litru. Totodată, datorită menținerii cererii mai ridicate la motorină în această perioadă, prețul motorinei standard a scăzut cu 0,40 lei/litru.

Pentru următoarele trei zile, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de: 25,15 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 32 bani) și 24,43 lei/litru - pentru motorina standard (- 21 bani).

ANRE a precizat că în Republica Moldova nivelul prețurilor la produsele petroliere depinde doar de evoluțiile înregistrate pe piața internațională, fiind exclusă orice posibilitate de intervenție din partea companiilor petroliere în procesul de stabilire a acestora. Legislația actuală garantează consumatorilor că, atât creșterile, cât și scăderile prețurilor de comercializare la benzină și motorină sunt în strictă corelare cu nivelul cotațiilor Platts pentru aceste produse.

Foto simbol

img23007842

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!