Cca 726 mln de lei au constituit încasările vamale în ultima săptămână
09:30 | 16.10.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat, în perioada 9 - 15 octombrie 2023, se ridică la peste 725,9 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 26,8 miliarde de lei (cca 36,3 mln de euro), fiind atestată o creștere de 2,9% față de încasările din aceeași perioadă a anului 2022, transmite MOLDPRES.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
Totodată, în perioada de referinţă, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 28,5 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,9% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 419 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 79 846 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18 691 și, respectiv, 14 029 traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 62 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 173 mii de lei, rezumă Serviciul Vamal.
Foto: Serviciul Vamal