233 de cetățeni moldoveni au revenit ieri din Israel
11:37 | 19.10.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. În ziua de 18 octombrie, în Republica Moldova, prin cursele aeriene regulate Tel-Aviv - Chișinău, au revenit 233 de cetățeni moldoveni și au plecat 48 de cetățeni, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel continuă să funcționeze în regim de permanență.
De asemenea, șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu a anunțat că a purtat aseară o discuție telefonică cu Eli Cohen, ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel.
„În cadrul acestei conversații, am exprimat solidaritatea țării noastre cu Israel în fața atacurilor teroriste brutale comise de Hamas. Am subliniat că Israel are dreptul de a se apăra împotriva acestor atacuri brutale și am adus în discuție faptul că Republica Moldova a desemnat Hamas drept organizație teroristă încă din anul 2019. Republica Moldova face un apel clar și ferm pentru eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor luați de către Hamas”, a opinat Popescu.
El a precizat că a discutat cu omologul său despre evacuarea celor 50 de cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza. “Lucrăm cu partenerii noștri externi, inclusiv Egipt, Israel, România alte state, ca acest lucru să se producă cât mai curând posibil”, a conchis Popescu.