Republica Moldova va mai denunța încă două acorduri cu CSI
11:53 | 20.10.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat astăzi rapoartele pentru două avize care se referă la denunțarea a două acorduri încheiate pe platforma CSI, comunică MOLDPRES.
Astfel, va fi denunțat Acordul cu privire la principiile asigurării Forţelor Armate ale statelor membre ale Comunităţii cu armament, tehnică, mijloace materiale, organizării activităţii de producţie a întreprinderilor de reparaţii şi lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi experimentale de construcţie, semnat la Minsk la 14 februarie 1992.
Totodată, va fi denunțat Acordul privind colaborarea în domeniul migrației forței de muncă și protecției sociale a lucrătorilor migranți, semnat la Moscova la 15 aprilie 1994. Motivul de bază pentru denunțarea documentului este faptul că Republica Moldova nu aplică în practică documentul.
Foto: Parlament