ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru persoane inclusiv o minoră s-au ales cu arsuri în urma nerespectării regulilor antiincendiare

10:18 | 26.10.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Patru persoane inclusiv o minoră au primit arsuri în urma nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 25 octombrie în localitatea Lucești, raionul Cahul. Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 24 de ani, dar și copilul acesteia de 9 luni au suferit arsuri în timpul aprinderii focului în sobă cu un lichid ușor inflamabil. La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală, care a acordat îngrijirile necesare.

Un alt caz a fost înregistrat în amiaza zilei de 25 octombrie, în orașul Comrat, UTA Găgăuzia. Aici, o femeie în vârstă de 73 de ani și un tânăr de 24 de ani au primit arsuri la membrele inferioare, în urma exploatării aragazului din locuință. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, care au stabilit la fața locului că ard mai multe bunuri materiale din interiorului casei de locuit. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. 

În acest context, IGSU îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă focul în sobe utilizând lichide inflamabile, cum ar fi benzină, motorină, gaz lampant și alte substanțe periculoase. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. Mai mult, pentru evitarea situațiilor excepționale, oamenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit, să nu amplaseze haine, mobilier și alte bunuri în apropierea acestora, iar pe timp de noapte să stingă focul din sobe.

Foto: IGSU

img23008428

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!