Asigurarea ordinii publice și a liberei circulații pe perioada desfășurării scrutinului din 5 noiembrie a figurat pe agenda CUC
14:56 | 02.11.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Problematica posturilor ilegale și a abuzurilor comise de structurile transnistrene în Zona de Securitate a constituit principalul subiect din agenda delegației Republicii Moldova care a participat astăzi la ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control în orașul Bender, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
Cu privire la faptul semnalizat anterior privind lucrările neautorizate pe drumul ce leagă localitățile Bender și Varnița, reprezentanții regiunii transnistrene au adus explicații precum că acestea au drept scop montarea unui parapet metalic cu lungimea de 225 metri și înălțimea de 75 centimetri, au afirmat că vor fi prevăzute treceri prin respectiva instalație și că nu va fi periclitată circulația.
S-a mai menționat că un nou blocaj în funcționarea mecanismului de menținere a păcii a fost constatat și în săptămâna curentă, exponenții Tiraspolului în Comandamentul Militar Întrunit împiedicând deplasarea observatorilor militari pentru documentarea regulamentară a unor încălcări ce țin de schimbarea infrastructurii la posturile structurilor neconstituționale.
În contextul desfășurării alegerilor locale generale la 5 noiembrie 2023, delegația Republicii Moldova a evocat că în Zona de Securitate, în locațiile aflate sub controlul autorităților, vor fi asigurate condiții pentru participarea locuitorilor la procedura de votare în conformitate cu drepturile stabilite de legislația națională și normele internaționale. S-a subliniat că în măsurile de menținere a ordinii publice vor fi antrenate forțele subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției dislocate în Zona de Securitate.
În această ordine de idei, delegația Chișinăului a atenționat partea transnistreană să excludă orice provocări cu potențial de tensionare a situației. Participanții Comisiei Unificate de Control, inclusiv reprezentanții Misiunii OSCE și ai Ucrainei au fost rugați să contribuie la asigurarea ordinii și liberei circulații a cetățenilor în ziua alegerilor.