Ministrul Energiei: Pretinsul contract publicat de bașcanul Găgăuziei este un fals și nu poate fi executat
15:34 | 02.11.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Pretinsul contract de livrare a gazelor naturale publicat de bașcanul Găgăuziei este un fals și nu poate fi executat. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Energiei, Victor Parlicov, după ce Evghenia Guțul, a afirmat că locuitorii din autonomie ar putea achita un tarif de 10 lei pentru un metru cub de gaz și a publicat un pretins contract în acest sens, transmite MOLDPRES.
„Suntem în campanie electorală și ei înainte de alegeri fac promisiuni. Sunt promisiuni electorale care nu au nimic cu realitatea. Dacă ar fi gaz pe piață cu asemenea prețuri, Guvernul l-ar fi cumpărat. Nu există preț mai mic decât cel la care cumpără Energocom. Guvernul cumpără și caută gaz ieftin și o facem pentru toți cetățenii țării noastre, nu pentru anumite regiuni”, a afirmat ministrul Energiei.
Potrivit oficialului, pe pretinsul contract publicat lipsesc datele de identificare ale companiilor, lipsesc ștampile. „Noi avem deja confirmări că acest contract este practic fake. Compania din Turcia cu care cică s-a făcut contractul, infirmă că se ocupă de gaz. Și despre compania din Germania nu există date despre activitatea ei pe piața gazelor. Aceasta administrează o cofetărie. Pe foile care au fost publicate lipsesc datele de identificare a companiilor, lipsește ștampila companiei din Turcia”, a menționat Victor Parlicov.
Ministrul a precizat că Guvernul, prin compania Energocom, este entitatea care încearcă să găsească gaz ieftin pentru toți cetățenii Republicii Moldova, și nu doar pentru anumite regiuni. „Toată vara am cumpărat la cel mai bun preț, în prezent avem o certitudine pentru consumatori - pentru toți consumatorii - în privința prețurilor și a resurselor”, a spus ministrul.
Victor Parlicov a transmis cetățenilor un mesaj în limbile română, rusă, bulgară și găgăuză. „Stimați concetățeni, contractul publicat este un fals și nu poate fi executat. Ei fac promisiuni înainte de alegeri fără intenția de a le îndeplini, iar cei care în realitate caută gaz ieftin pentru toți consumatorii din Republica Moldova suntem noi cei de la Guvern, prin compania Energocom”, a conchis Parlicov.
Reacția ministrului Energiei vine după ce bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a afirmat că locuitorii din autonomie ar putea achita un tarif de 10 lei pentru un metru cub de gaz, publicând și un pretins contract în acest sens.