ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile moldo-române au lansat campania anti-contrabandă „Legea e bună”

13:13 | 03.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Autoritățile moldo-române au lansat campania anti-contrabandă „Legea e bună”. Aceasta este desfășurată de Serviciul Vamal, Poliția de Frontieră, Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova și Autoritatea Vamală română, Poliția de Frontieră, Poliția Română și Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit ACTIV, informează MOLDPRES.

Campania se va desfășura pe ambele maluri ale Prutului, în România și Republica Moldova, mesajul fiind promovat pe panotaj stradal în București, regiunile de frontieră din sudul și estul țării, în Chișinău și în raioanele moldovenești, care sunt cele mai afectate de comerțul ilicit, precum și pe posturile de televiziune din R. Moldova și România. 

„Depistarea cazurilor de contrabandă cu produse de tutun este una din prioritățile Serviciului Vamal, deoarece urmare a produselor de contrabandă introduse în țară și puse în liberă circulație, în bugetul de stat nu sunt achitate taxe și impozite, ceea ce înseamnă mai puțini bani la bugetul de stat și pentru lucrurile vitale precum sănătate, educație, asistență socială și infrastructură. De la începutul anului, Serviciul Vamal a prevenit 65 de cazuri de transportare ilicită a produselor de tutun. Reconfirmăm angajamentul în contracararea traficului ilicit de țigări și în acest sens vom continua conlucrarea cu instituțiile naționale și cele internaționale”, a menționat directorul adjunct al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Nicolae Vutcariov.

Campania „Legea e bună” urmărește creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale contrabandei cu țigarete: alimentarea crimei organizate, prejudicierea bugetului statului, stoparea dezvoltării economice a localităților de frontieră. Campania se va desfășura timp de o lună.

img23008758

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!