ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Până la ora 12.00, circa 18% din alegători și-au exprimat dreptul la vot

12:31 | 05.11.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Până la ora 12.00, circa 18% din alegători și-au exprimat dreptul la vot în cadrul alegerilor locale generale. Datele au fost prezentate de președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, în cadrul unui briefing de presă, transmite MOLDPRES.

Conducerea CEC a precizat că, până la ora 12.00, peste 500 mii de alegători și-au exprimat dreptul la vot. „În comparație cu anul 2019, se atestă o descreștere de 3% a voturilor. Cea mai înaltă rată de participare la vot se atestă în localitatea Pocrovca, raionul Dondușeni – peste 54% din alegători, iar cea mai mică rată este în localitatea Salcia, raionul Taraclia – cu mai puțin de 1% din alegători”, a spus Angelica Caraman.

Aceasta a specificat că în municipiul Chișinău rata de participare la vot este de circa 14%. „Cei mai activi sunt locuitorii din sectorul Botanica cu 13,45% din alegătorii prezenți în listele electorale, iar cea mai mică rată se atestă în sectorul Buiucani - 12,63% din alegătorii prezenți în listele electorale. În municipiul Bălți rata de vot este de 15%”, a afirmat Angelica Caraman.

Totodată, conducerea CEC a subliniat că în secția de votare din orașul Cantemir procesul de vot a fost reluat la ora 10, după retipărirea buletinelor de vot.

De asemenea, membrii CEC au menționat că Inspectoratul General al Poliției a fost sesizat în 20 de cazuri de agitație electorală. În unul dintre acestea, într-o localitate din UTA Găgăuzia, alegătorii ar fi împiedicați să se prezinte la vot.

În acest context, CEC îndeamnă cetățenii să raporteze cazurile privind eventuale încălcări în procesul electoral.

Astăzi, în Republica Moldova se desfășoară alegri locale generale. La urnele de vot sunt așteptați 2 758 810 de alegători.

img23008812

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!