IGP a înregistrat 220 de cazuri de încălcări la scrutinul de astăzi
19:44 | 05.11.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Până la ora 19.00, Inspectoratul General al Poliției a informat Comisia Electorală Centrală despre înregistrarea a 220 de cazuri de încălcări sau incidente la alegerile locale generale, comunică MOLDPRES.
Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, 65 de cazuri înregistrate de oamenii legii țin de agitația electorală interzisă, patru de afișajul electoral, 50 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, 11 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor, două cazuri sunt examinate prin prisma Codului de procedură penală, unul vizând împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activității organelor electorale (UTAG), al doilea – deteriorarea buletinului de vot (Soroca).
De asemenea, au fost înregistrate 27 cazuri de fotografiere a buletinului de vot (au fost întocmite 10 procese-verbale de contravenție).
Conform sursei citate, în toate cazurile agenții constatatori desfășoară activități de colectare și administrare a probelor pentru constatarea faptei sesizate.
Potrivit legislației, alegătorii pot să-și exercite dreptul la vot până la ora 21.00. Totodată, biroul electoral al secției de votare poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.