ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ion Ceban: Prezența chișinăuienilor la vot a fost semnificativă

21:29 | 05.11.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Prezența chișinăuienilor la vot a fost semnificativă, fapt pentru care le mulțumim în numele întregii echipe. Declarația a fost făcută astăzi de candidatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (PMAN) la funcția de primar al capitalei, Ion Ceban, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a subliniat că pentru echipa sa acum este important să asigure securitatea votului fiecărui cetățean. „Pe lângă cifrele oficiale oferite de Comisia Electorală Centrală, potrivit informațiilor noastre, circa 12 mii de voturi au fost exprimate pe listele suplimentare. Vom fi vigilenți și vom număra minuțios fiecare vot. Urmează să vedem în favoarea cui au votat cetățenii”, a spus Ion Ceban.

Candidatul PMAN la șefia capitalei a specificat că întreaga sa echipă se află la sediul partidului și în secțiile de vot. „Avem membri practic în fiecare secție. Aceștia vor monitoriza procesul de numărare. Vom primi voturile oferite de cetățeni într-un mod firesc”, a afirmat Ion Ceban.

Astăzi în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri locale generale. Secțiile de vot au fost închise la ora 21.00. Până la această oră, la urne s-au prezentat 1 147 551 de alegători (circa 41,4%) din cei 2 758 810 înscriși în liste. Rezultatele preliminare ale scrutinului urmează a fi anunțate la ora 22.00.

img23008836

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!