ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nicu Popescu în urma deciziei Comisiei Europene: „O zi care marchează o nouă etapă în relația noastră cu UE”

15:13 | 08.11.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. O zi de o mare importanță pentru Republica Moldova, care marchează o nouă etapă în relația noastră cu Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, în contextul recomandării Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare cu Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Oficialul a specificat că avizul Comisiei este un puternic semn de sprijin pentru obiectivul nostru european. Totodată, vicepremierul a remarcat că decizia reprezintă o recunoaștere a progreselor substanțiale pe care Moldova le-a realizat de la obținerea statutului de țară candidată în iunie 2022. „Este vorba de implementarea cu succes a recomandărilor UE, reforme continue care au contribuit la dezvoltarea statului de drept și a fortificării capacităților administrative, independența energetică, o politică externă activă cu un înalt grad de aliniere la mesajele UE și multe altele”, a afirmat Nicu Popescu.

Șeful diplomației de la Chișinău a subliniat că din această zi continuă lucrul cu statele membre ale Uniunii Europene, cu Comisia Europeană pentru a pregăti țara noastră de negocieri. „Grupurile de lucru deja sunt constituite și ne aflăm în mijlocul procesului de auto-evaluare a corespunderii legislației naționale cu acquis-ul european”, a remarcat oficialul.

Comisia Europeană a recomandat astăzi țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Decizia finală privind începerea negocierilor cu Moldova va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie curent.

img23008991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!