ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Categoria de funcționari electorali a căror indemnizație nu va fi impozitată a fost reglementată prin lege

11:43 | 09.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. În legislație va fi concretizată categoria de funcționari electorali a căror indemnizație pentru munca prestată în perioada electorală nu va fi supusă impozitării. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi de Parlament, comunică MOLDPRES.

Proiectul care vizează indemnizația persoanelor nedegrevate sau neconvocate pentru munca prestată în perioada electorală a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu scopul corectării unei omisiuni legislative, identificată în procesul de aplicare a dispozițiilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale și corelarea acesteia cu prevederile legii fiscale și electorale.

Potrivit Codului electoral, membrii organelor electorale nedegrevați și cei neconvocați, precum și funcționarii aparatelor birourilor electorale primesc o indemnizație în valoare de 20 % din salariul mediu lunar pe economie pe anul trecut, care este achitată din mijloacele financiare alocate pentru alegeri. În cadrul scrutinului, aceste persoane pregătesc secția de vot, sunt implicate în organizarea procesului electoral, numără și totalizează voturile etc.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din anul 2021, membrii organelor electorale nedegrevați și neconvocați au primit indemnizații în valoare totală de 40,4 milioane de lei. În cazul în care aceste indemnizații ar fi fost supuse impozitării, cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea acestui scrutin electoral ar fi crescut cu 11,7 milioane de lei.

img23009024

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!