ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pacienții instituțiilor medicale vor avea mai multe drepturi dar și responsabilități

13:35 | 09.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Lista de drepturi și de responsabilități ale pacienților va fi extinsă prin prisma prevederilor Cartei Europene a drepturilor pacienților. O inițiativă legislativă care prevede acest lucru a fost votată astăzi în a doua lectură de 70 de deputați, comunică MOLDPRES.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului a fost elaborat de către deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Autorii propun ca, în cazul în care pacientul nu-și poate exprima voința, iar reprezentantul său legal refuză actul medical necesar pentru salvarea vieții, decizia să poată fi luată de consiliul de medici, în favoarea vieții pacientului. Totodată, va fi necesar ca medicii să consulte opinia pacienților care nu au atins vârsta majoratului, atunci când acest lucru este permis de capacitatea acestora de exercițiu. În cazul în care un pacient minor nu-și poate exprima voința, iar reprezentanții legali ai acestuia refuză, medicii au dreptul de a-i acorda tratamentul necesar.

Inițiativa legislativă mai presupune completarea Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului cu un nou principiu – de colaborare reciprocă dintre medic și pacient în procesul acordării serviciilor de sănătate. Totodată, pacientul va fi responsabil de informarea lucrătorului medical sau a farmacistului, dacă acesta nu a înțeles informația furnizată. Pacientul va fi responsabil și de urmarea tratamentului recomandat de medic, instrucțiunilor primite și de respectarea programării pentru intervenția medicală.

După adoptarea proiectului de lege, Guvernul și instituțiile din domeniu vor aproba un șir de politici și acte normative, care vor transpune legislația europeană în domeniul asigurării drepturilor și responsabilităților pacienților.

img23009029

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!