Centrul pentru refugiați din Cărpineni va reduce costurile pentru energie
15:31 | 09.11.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. O treime din energia electrică consumată de Centrul temporar pentru refugiați ucraineni din Cărpineni, raionul Hâncești, este în prezent generată de un sistem fotovoltaic propriu, aducând economii semnificative și sustenabile. Începând cu actualul sezon rece, instituția va reduce cu cel puțin 30% cheltuielile pentru încălzire, datorită unei noi cazangerii modernizate, care funcționează pe bază de biomasă, transmite MOLDPRES.
Asta datorită proiectului „Măsuri de reabilitare termo-energetică”, care a adus o transformare sustenabilă la Centrul temporar pentru refugiați, fiind implementat cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Cehiei și coordonat de Green City Lab Moldova. Lucrările de modernizare au început în octombrie 2022 și s-au încheiat în septembrie 2023, cu un cost total de 406 mii de euro.
Potrivit lui Tudor Țenu, directorul centrului, vechea cazangerie, care funcționa pe bază de cărbuni, era în stare deplorabilă, iar costurile pentru încălzire pe bază de gaze naturale erau excesiv de mari. „Odată cu modernizarea cazangeriei și trecerea la biomasă, se estimează că costurile vor scădea cu cel puțin 30%, cu perspective de a ajunge chiar la 50%. Locatarii centrului se vor bucura de confort termic sporit, datorită termoizolării unui cămin, iar alte îmbunătățiri au inclus modernizarea sistemului de video monitorizare pentru a asigura securitatea și siguranța în centrul pentru refugiați”, spune managerul instituţiei.
Școala de tip internat pentru copii orfani din Cărpineni și-a sistat activitatea în 2021, iar din februarie 2022 a devenit un adăpost temporar pentru peste 800 de refugiați din Ucraina, în special familii cu copii. În prezent, centrul găzduiește 86 de persoane.