ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a discutat cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu

18:13 | 13.11.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, care sunt în vizită la Chișinău, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Am vorbit cu Majestatea Sa despre situația din Republica Moldova și despre reușitele noastre pe calea integrării europene. Am apreciat, ca de fiecare dată, sprijinul semnificativ și necondiționat al României”, a declarat președintele. 

Șefa statului a apreciat sprijinul Casei Regale din România pentru deschiderea față de R. Moldova: „I-am transmis Majestății Sale mulțumirile noastre pentru faptul că promovează interesele Republicii Moldova în capitalele europene, pentru că pledează pentru integrarea europeană a țării noastre în discuțiile cu oficialii europeni și membrii Caselor Regale”. 

Casa Regală din România susține mai multe proiecte în educație, cultură și contribuie la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale prin încurajarea companiilor din România să investească la noi. „Prin efort și sprijin continuu, Republica Moldova va reuși să devină, într-un viitor apropiat, parte a familiei țărilor libere și dezvoltate de pe continentul european”, a punctat președintele Maia Sandu.

img23009130

img23009130

img23009130

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!