COVID-19: Săptămâna trecută au fost înregistrate 451 de cazuri
12:06 | 14.11.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. În Republica Moldova, în ultima săptămână, au fost înregistrate 451 de cazuri de COVID-19, comunică MOLDPRES.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică /ANSP/, în rândul copiilor de până la 14 ani au fost raportate 34 de cazuri. De asemenea, au fost înregistrate două cazuri de deces, în urma infecției COVID-19, la femei cu vârste de 52 și respectiv, 75 de ani.
Specialiștii ANSP recomandă respectarea principalelor măsuri de protecție pentru sănătatea și siguranța cetățenilor. Printre acestea – păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19.
Medicii reiterează că vaccinarea împotriva gripei și COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.