ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul îmbunătățește mecanismul de acordare a serviciilor de mediere garantată de stat

11:40 | 15.11.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Accesul la justiție al persoanelor din categoriile social-vulnerabile va fi facilitat, iar serviciile de mediere garantată de stat vor fi acordate în baza unor noi prevederi. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Potrivit documentului, serviciile de mediere garantată de stat vor fi integrate în sistemul de asistență juridică garantată de stat. De aceste servicii vor putea beneficia persoanele al căror venit este mai mic decât salariul minim lunar pe țară. În același timp, indiferent de nivelul venitului, serviciile vor fi acordate minorilor, persoanelor care nu au atins vârsta de 21 de ani, precum și celor cu dizabilitate severă sau accentuată.

Dacă până în prezent, serviciile puteau fi solicitate doar pentru cauzele penale, în urma modificărilor - categoriile de litigii urmează a fi extinse până la cele contravenționale și civile. Cererea de acordare a serviciilor de mediere garantată de stat va fi depusă la oficiul teritorial, nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data remiterii cauzei spre mediere.

 

img23009180

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!