Wizz Air revine în R. Moldova. Compania aeriană va opera curse începând cu luna decembrie
17:54 | 15.11.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Wizz Air revine în R. Moldova. Compania low-cost a informat că, începând cu luna decembrie, va opera curse pe direcția Chișinău - Roma, Chișinău - Milano și Chișinău - Londra. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Dorin Recean, transmite MOLDPRES.
Oficialul a punctat că „revenirea Wizz Air în Moldova este un rezultat al eforturilor constante de a asigura noi conexiuni internaționale pentru toți cetățenii și de a stimula dezvoltarea economică”.
„Republica Moldova este o destinație sigură și atractivă. Doar în ultimele două luni, pe Aeroportul Internațional Chișinău au început să opereze noi companii aeriene cu curse noi spre Tel Aviv, Atena și Baku. De asemenea, companiile care deja activează și pe piața avia moldovenească și-au suplinit zborurile și oferă prețuri din ce în ce mai avantajoase pentru pasageri. Devenim mai conectați cu orașele europene și continuăm să asigurăm noi curse necesare cetățenilor noștri”, a conchis premierul Dorin Recean.
Compania Wizz Air a mai operat anterior zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău.