Angajamentul R. Moldova de a avansa ferm pe calea europeană, discutat de speakerul Igor Grosu cu președintele Austriei
19:26 | 16.11.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre agenda bilaterală și cea parlamentară, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
„În ultimii ani, țările noastre se bucură de un parteneriat puternic. Chiar zilele următoare voi merge în vizită oficială la Viena, la invitația omologului meu”, a menționat speakerul.
Demnitarii au vorbit despre angajamentul Republicii Moldova de a avansa ferm pe calea europeană, despre reforma justiției, lupta cu corupția și dezinformarea ca priorități-cheie. „Apreciez sprijinul domnului președinte în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Noi suntem conștienți că avem acum un moment unic și noi o să facem tot posibilul ca să folosim această fereastră de oportunitate pentru cetățenii noștri și mizăm pe o decizie pozitivă din partea Austriei la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie”, a spus Igor Grosu.
Un alt subiect important pe agenda discuțiilor a fost atragerea investițiilor austriece în țara noastră în domenii precum energia verde, agricultură, industrie, medicină, educație. Experiența austriacă va fi prezentată la forumul economic moldo-austriac, care va avea loc mâine, la Chișinău și la care vor participa 20 de companii austriece.