ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va beneficia de sprijin financiar din partea UE prin programul LIFE în perioada 2025-2027

10:02 | 21.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 21 nov. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de sprijin financiar din partea UE prin programul LIFE în perioada 2025-2027. Despre aceasta s-a discutat la cea de-a 4 reuniune a Comitetului Programului LIFE, care s-a desfășurat la Bruxelles, fiind organizată de Comisia Europeană și a avut ca obiectiv de a discuta despre implementarea programului de lucru multianual pentru anii 2025-2027, transmite MOLDPRES. 

„Republica Moldova este angajată în procesul de integrare europeană, integrarea în marea familie europeană fiind obiectivul prioritar, iar oportunitatea de a iniția negocierile de aderare ne confirmă și mai mult deschiderea Uniunii Europene, în acest sens. Programul LIFE reprezintă un pas important pentru dezvoltarea proiectelor pe mediu în Moldova și, deși am obținut statutul de membru al programului recent, suntem bucuroși să beneficiem deja de un prim proiect câștigător ce va fi finanțat din sursele financiare ale unuia dintre cele mai mari programe europene”, a declarat în discursul adresat participanților la sesiunea plenară, Nicolae Arnaut, directorul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM).

În cadrul reuniunii de la Bruxelles, oficialul ONIPM a avut și dialoguri bilaterale cu partenerii din Ministerele Mediului din Italia și Spania, care sunt lideri în Programul LIFE, privind schimbul de bune practici în instrumentele de finanțare. Directorul ONIPM a avut o întrevedere și cu reprezentanții European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency (CINEA). Discuțiile au vizat organizarea unei sesiuni de informare pentru țara noastră cu tematica „Info Days for Moldova”.

În contextul suportului oferit pentru utilizarea instrumentelor Programului LIFE, partenerii din România au dat asigurări de comunicare deschisă și pro-activă în procesul de aderare și de intenție de colaborare pe programul LIFE, în special pe biodiversitate și schimbările climatice.

Programul LIFE este instrumentul de finanțare al Uniunii Europene pentru mediu și acțiunea climatică – singurul program UE dedicat exclusiv mediului – ce are ca obiectiv de a contribui la tranziția către o economie durabilă și eficientă, bazată pe surse regenerabile de energie și pe principiile economiei circulare, precum și pe protejarea naturii, îmbunătățirea calității aerului și a apei, inclusiv intensificarea epurării apelor reziduale.

Bugetul total al programului LIFE pentru 2021-2027 este de 5,4 miliarde euro, iar circa un milion de euro vor fi oferiți Republicii Moldova și partenerilor din Grecia pentru implementarea proiectului privind păsările și habitatele, rețelei Natura 2000 în Ucraina și Moldova, în baza rețelei actuale comune Emerald de situri, în conformitate cu Convenția de la Berna, proiect ce va fi implementat pe parcursul a doi ani.

img23009378

img23009378

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!