Italia contribuie la sporirea rezilienței energetice a Republicii Moldova
15:52 | 21.11.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 nov. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de 10 milioane de euro din partea Italiei pentru compensarea facturilor la energie, instalarea contoarelor inteligente de energie electrică și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. Un acord, în acest sens, a fost semnat la Casa Guvernului de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernul Italiei, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
La eveniment au participat ambasadorului Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, reprezentanta rezidentă PNUD, Daniela Gasparikova, ministrul Energiei, Victor Parlicov, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Acordul semnat va contribui la compensarea cheltuielilor pentru energie ale gospodăriilor vulnerabile din punct de vedere energetic, în următoarea perioadă de încălzire. Totodată, cu suportul părții italiene, urmează a fi instalate contoare care vor ajuta la o utilizare mai rațională a electricității, în special, în orele de vârf. Datorită rețelelor inteligente, consumatorii vor putea opta pentru tarife flexibile și vor putea utiliza aparatele electrocasnice în orele în care energia este mai ieftină.
Cu sprijinul Guvernului Italiei și al PNUD, pe mai multe clădiri publice, inclusiv spitale, vor fi instalate panouri fotovoltaice. Prin urmare, instituțiile vor putea să reducă semnificativ costurile pentru energie, iar economiile ar putea fi direcționate pentru îmbunătățirea serviciilor esențiale oferite populației. Totodată, asociațiile de proprietari vor fi ajutate să implementeze măsuri de reabilitare energetică în clădirile rezidențiale, cum ar fi izolarea blocurilor, înlocuirea ferestrelor, izolarea termică a fațadelor și modernizarea sistemelor de distribuție ale căldurii.
Fondul de Vulnerabilitate Energetică a fost creat în 2022 de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, Slovaciei și PNUD. În sezonul de încălzire 2022-2023, aproximativ 895.000 de gospodării au beneficiat de compensații în factură, nivelul sărăciei energetice fiind redus cu 43%.