ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Sănătății și OMS au semnat Acordul bienal de colaborare

08:18 | 22.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, și directorul Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Dr. Hans Henri P. Kluge, au semnat marți, la Chișinău, Acordul bienal de colaborare pentru anii 2024-2025, transmite MOLDPRES.

Bugetul inițial al Acordului constituie trei milioane de dolari, bani oferiți de OMS. 

Potrivit Ministerului Sănătății, documentul își propune să sprijine Republica Moldova în promovarea accesului universal la îngrijiri medicale calitative. Prioritățile strategice ale acordului vizează: consolidarea asistenței medicale primare și spitalicești, centrate pe pacient, inclusiv refugiați; fortificarea sistemului de sănătate publică pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență; cooperarea pentru pregătirea eficientă împotriva pandemiilor; prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și netransmisibile; protecția și promovarea sănătății; dezvoltarea capacităților la nivel național pentru implementarea și menținerea soluțiilor digitale în sănătate; implementarea unor sisteme eficiente și transparente de achiziții pentru medicamente și dispozitive medicale; eficiența utilizării fondurilor publice în sectorul sănătății pentru asigurarea unei sustenabilități financiare și fortificarea capacităților resurselor umane în sănătate, planificarea și retenția acestora.

Pentru atingerea obiectivelor, OMS va sprijini țara noastră în implementarea Strategiei Naționale „Sănătatea 2030”, aprobată în luna iunie 2023 și a Programelor Naționale existente. În acest sens, OMS va oferi asistență Ministerului Sănătății și va achiziționa echipamentele medicale și consumabilele necesare.

img23009408

img23009408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!