Fermierii vor avea acces direct pentru înregistrarea animalelor în Sistemul informațional pentru Siguranța Alimentelor
13:07 | 22.11.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi noi măsuri de îmbunătățire a procedurilor de identificare și înregistrare a animalelor. Astfel, administratorii fermelor vor beneficia de acces direct pentru înregistrarea datelor despre animale în Sistemul Informațional Integrat pentru Siguranța Alimentelor (SIISA), transmite MOLDPRES.
Ca rezultat, medicii veterinari vor putea să acorde mai mult timp asistenței veterinare necesare animalelor, fără a fi responsabili de înregistrarea unor date tehnice.
Totodată, proiectul stabilește proceduri mai flexibile privind identificarea și înregistrarea porcinelor din exploatațiile comerciale, care furnizează animale lanțului scurt de aprovizionare, prin acordarea dreptului de înregistrare în grup a porcinelor din exploatații autorizate. Animalele vor fi identificate prin aplicarea individuală a unei crotalii pe urechea dreaptă, ce va conține doar numărul de înregistrare al exploatației.
Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Radu Musteața, a afirmat că ajustările nominalizate vor contribui la evaluarea corectă a efectivelor de animale, acesta fiind un factor important în elaborarea politicilor din domeniu.