ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La începutul lunii decembrie, cetățenii vor putea afla gradul de vulnerabilitate energetică

12:57 | 27.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. La începutul lunii decembrie curent, cetățenii care s-au înregistrat până pe 25 noiembrie pe platforma compensatii.gov.md vor putea vizualiza gradul lor de vulnerabilitate energetică, în cabinetul personal, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, până în prezent, circa 740 mii de gospodării au solicitat compensații pentru energie în perioada rece a anului.

Cetățenii pot completa cererile pe întreaga durată a sezonului rece, până pe data de 25 a fiecărei luni, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna în care au completat cererea.

În acest an, persoanele vor beneficia de două tipuri de compensații – în factură și sub formă monetară – ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA), în sumă de 800 de lei, pentru gospodăriile care se încălzesc cu lemne sau cărbune. În anul curent vor exista șapte categorii de vulnerabilitate energetică: primară, extremă, foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută și fără vulnerabilitate.

img23009586

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!