Parlamentul român a adoptat o rezoluţie privind perspectiva europeană a R. Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest
14:15 | 28.11.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului român a adoptat astăzi, cu majoritate de voturi, o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest, informează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Prin această rezoluţie, Parlamentul de la București îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei. Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina, ţinând cont de „eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor” Comisiei Europene, precum şi de angajamentul UE pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.
Totodată, Legislativul român subliniază necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică, precum şi în vederea „dezvoltării tuturor dimensiunilor conectivităţii statelor din regiune” cu Uniunea Europeană.
Conform rezoluţiei, Parlamentul îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin Legislativelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare. În textul rezoluţiei se invocă dreptul oricărui stat suveran de a decide cu privire la politica sa externă şi aranjamentele de securitate corespunzătoare intereselor naţionale.