Progresele obținute de Chișinău în implementarea recomandărilor Comisiei Europene au fost discutate la Paris
19:32 | 30.11.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Corina Călugăru, a participat astăzi la Masa rotundă cu genericul „Extinderea Uniunii Europene”, organizată de Comisia Afaceri Europene a Senatului francez, comunică MOLDPRES.
Evenimentul a fost moderat de președintele Comisiei, senatorul Jean-François Rapin, cu participarea senatorilor din cadrul Comisiei și a experților în domeniul proceselor de extindere a UE.
Discuțiile s-au axat pe procesul de extindere a Uniunii Europene în ajunul Consiliului European din 14-15 decembrie 2023, unde urmează să fie anunțată decizia privind lansarea negocierilor de aderare cu actualele țări candidate la UE, inclusiv Republica Moldova.
Șefa Misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Paris a vorbit despre progresele obținute în implementarea recomandărilor Comisiei Europene, formulate în vara lui 2022, și a menționat susținerea Franței în acest proces.
De asemenea, Ambasadoarea Corina Călugăru s-a referit la organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene la 1 iunie în Republica Moldova, cooperarea țării noastre cu țările din cadrul Parteneriatului Estic și al Trio Asociat, precum și la evoluțiile din regiunea transnistreană, situația regională de securitate, provocările de dezinformare, reforma justiției, rolul diasporei în procesul de integrare europeană.