Cetățenii pot accesa pagina compensatii.gov.md pentru a afla categoria de vulnerabilitate energetică atribuită
19:12 | 05.12.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Cetățenii pot accesa cabinetul personal pe pagina compensatii.gov.md pentru a afla în ce categorie de vulnerabilitate energetică au fost încadrați în sezonul rece 2023-2024, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, consumatorii casnici care s-au înregistrat în sistemul informaţional compensatii.gov.md până pe 25 noiembrie curent, pot să acceseze în cabinetul personal informaţia privind categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Totodată, această informaţie va fi comunicată tuturor solicitanților şi prin SMS, pe parcursul următoarelor zile.
În acest sezon rece, Guvernul acordă două tipuri de compensații la energie, în funcție de sursa de principală de energie utilizată pentru încălzire și gradul de vulnerabilitate energetică a gospodăriei casnice: compensație în factură la gaze naturale, energie termică și electrică și compensație sub formă de plată monetară lunară în valoare de 800 lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu combustibili solizi, conform criteriilor de eligibilitate în vigoare stabilite de Executiv. Unele gospodării se vor califica pentru ambele tipuri de compensații, dacă se încadrează în categoria de vulnerabilitate energetică ridicată, foarte ridicată și extremă și au beneficiat în sezonul rece precedent de ajutorul pentru perioada rece a anului.
Volumul maxim compensat de energie va depinde de faptul dacă gospodăriile au stabilit dreptul la compensație sub formă de plată monetară lunară sau primesc un singur tip de compensaţie şi anume compensația pentru achitarea facturilor la energie. Astfel, volumele maxim compensate pentru beneficiarii care vor primi și compensația sub formă de plată monetară sunt: 90 m3/lună pentru gaze naturale; 0,9 Gcal/lună pentru energie termică și 750 kWh/lună pentru energie electrică.
Pentru consumatorii casnici, care vor beneficia doar de compensații în factură, statul va compensa un volum maxim de 180 m3/lună pentru gazele naturale, iar prețurile finale, achitate de consumatori în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică, vor varia între 12 și 17 lei. Energia termică va fi compensată pentru un volum maxim de 1,3 Gcal/lună, prețul compensat variind între 1450 și 2900 de lei/Gcal.
Compensația pentru energia electrică va fi acordă pentru un volum maxim consumat de 1 500 kWh pe lună, iar prețurile finale vor fi cuprinse între 1,54 și 2,54 lei/kWh.
Primele compensații vor fi reflectate în facturile pentru luna noiembrie, iar pentru facturile care au fost emise deja pentru luna noiembrie, vor fi recalculate și incluse în factura pentru luna următoare. Pentru consumatorii casnici eligibili pentru plata monetară, această compensație va fi achitată de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), pe contul bancar al beneficiarului dacă CNAS deține datele sale bancare sau va putea fi ridicat la orice oficiu poștal din țară, la prezentarea actului de identitate.
Gospodăriile se pot înregistra în continuare pe compensatii.gov.md, pentru a beneficia de compensaţii la energie în perioada rece a anului. Astfel, pentru cererile depuse după data de 25 noiembrie curent, compensaţiile vor fi acordate începând cu luna decembrie a anului curent.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela la Linia verde 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 10:00-20:00 și sâmbătă, între orele 10:00-16:00, sau se pot adresa la adresa de e-mail [email protected] .