Guvernul dublează bursele studenților din domeniul educației
11:25 | 06.12.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Începând cu anul viitor, studenții pedagogi vor beneficia de burse în mărime dublă. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri, ca măsură de susținere a viitoarelor cadre didactice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.
Astfel, studenții de la ciclul I licență, care beneficiază de bursă de categoria I, vor primi lunar din bugetul de stat 2810 lei, pentru categoria II sunt prevăzute 2800 de lei, pentru categoria III – 2200 de lei.
Mărimea bursei pentru studenții din anii terminali de la specialitățile din domeniul educației a fost majorată la 3280 lei, pentru categoria I, până la 2800 lei pentru categoria II și 2570 de lei pentru categoria III.
Din numărul total de studenți, burse de categoria I primesc 10%, de categoria II - 20% și de categoria III - 70%.
Pentru dublarea cuantumului burselor studenților cu profil pedagogic, din bugetul de stat, anul viitor, vor fi alocate peste 34 milioane de lei.