ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 400 de vinuri vor fi expuse la cea de-a XX-a ediție a „Vernisajului Vinului”

12:07 | 08.12.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Peste 70 de vinificatori reuniți sub brandul de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” vor expune circa 400 de vinuri la cea de-a XX-a ediție a „Vernisajului Vinului”, cu genericul „Vino, poveste de iarnă”. Evenimentul va avea loc pe 15 decembrie, începând cu ora 18:00, la Palatul Republicii și va fi dedicat în mod tradițional spumantelor, vinurilor alese și divinurilor, transmite MOLDPRES. 

La eveniment vor fi lansate peste 100 de vinuri noi, produse din recolta anului 2023, dar și unele vinuri de cupaj din anii vitivinicoli precedenți.

Ediția de iarnă a „Vernisajul Vinului” găzduiește tradițional și „Salon Divin”, o secțiune specială dedicată distilatelor de vinuri moldovenești. „Salon Divin” va aduce în prim-plan opt producători de top din țară cu peste 30 de divinuri, printre care și băuturile care au primit statutul de divin cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și care au luat medalie la cel mai prestigios concurs de profil - Concursul Mondial de Bruxelles.

Vizitatorii vor avea ocazia de a degusta și evalua cele 92 de vinuri medaliate la Concursul național „Vinul Moldovei”. Acestea au fost evaluate de un juriu format din experți internaționali și au fost produse din soiuri autohtone și de selecție nouă moldovenească.

Participanții la cea de-a XX-a ediție a Vernisajului Vinului vor primi în schimbul unui bilet câte un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, special creat pentru degustările de vinuri.

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

img23009993

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!