ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a solicitat Guvernului să lanseze „Satul European 2”

11:32 | 09.12.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Cu mai puțin de 2 ani în urmă, am lansat inițiativa Programului „Satul European”, anume pentru că înțelegem cu toții că bugetele locale sunt prea mici pentru proiecte mari. Azi, fiecare a doua localitate vede rezultatele concrete ale acestui program. Solicit Guvernului să lanseze cât mai curând apelul pentru „Satul European 2”. Declarația a fost făcută de șeful statului, Maia Sandu în deschiderea Forumului primarilor, comunică MOLDPRES.

Președintele a menționat că îmbunătățirea condițiilor de viață este un lucru firesc, care trebuie să fie realizat în fiecare localitate. “Iar când vorbim de Uniunea Europeană, anume despre aceasta vorbim. Nu despre semnarea unor acte de aderare, ci despre banii care vin pentru drumuri, canalizare, apă, școli, grădinițe și alte nevoi ale comunităților. Este important să înțelegem că fără ajutorul financiar european, aceste realizări nu ar fi fost posibile. Și toate proiectele mari - grădinițe modernizate, drumuri reparate, rețele de iluminat și apă potabilă, terenuri de joacă, case de cultură renovate, chiar și compensațiile în facturi nu ar fi fost posibile fără ajutorul partenerilor de dezvoltare, în special al Uniunii Europene. Vreau să fie foarte clar - atunci când cineva se opune drumului nostru european se opune, de fapt, banilor care vin pentru dezvoltarea Moldovei, se opune păcii care este garantată în UE, se opune libertăților și valorilor democrației care sunt protejate în țările europene. Putem să dezbatem mult și bine conceptul Uniunii Europene și ştim că unii politicieni folosesc retorica anti-europeană pentru a aduna voturi, dar o simplă analiză arată că Moldova a rezistat și chiar a început să se dezvolte doar datorită sprijinului prietenilor noștri externi”, a spus Sandu.

„Haideți să ne gândim cum arată țara noastră față de țările care au aderat la Uniunea Europeană în ultimii 20 de ani și atunci când facem dezbateri să pornim de la viitorul Moldovei, nu de la interese înguste de moment. Și să ne întrebăm - cum vrem noi să arate localitățile noastre - să le ținem pe loc, sau chiar să le întoarcem în trecut, sau să fie ca în Europa, de unde ne vin ajutoarele, resursele, pace? Obiectivul nostru comun, și al meu, ca președintă, și al vostru, în calitate de conducători locali, este să creăm comunități puternice, unite, să îmbunătățim condițiile de trai acasă și să transformăm toată Moldova, într-o țară europeană. Voi, aleșii locali, sunteți în prima linie față de nevoile locuitorilor. Voi îi ascultați zi de zi și pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri - apă la robinet, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate”, a adăugat șeful statului.

Ea a solicitat Guvernului să crească simțitor salariile, în primul rând, ale primarilor, viceprimarilor cu funcție de demnitate publică și secretarilor consiliilor locale. ”Nu poți cu salarii derizorii să conduci o comunitate spre bunăstare”, a conchis Sandu.

La forumul de astăzi au fost invitați toți cei 895 de primari aleși. Evenimentul se desfășoară cu genericul „Viitorul administrației publice locale”, fiind organizat de Guvern în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova, sub egida președintelui Maia Sandu.

img23010017

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!