ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primul centru primar de AVC a fost deschis la Căușeni

10:11 | 14.12.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Pacienții cu accident vascular cerebral /AVC/ din raionul Căușeni au acces la investigații de tomografie computerizată mai aproape de casă, într-un spațiu renovat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, spitalul raional Căușeni „Ana și Alexandru”, desemnat ca centru pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu accidente cerebro-vasculare acute, a renovat spațiile destinate instalării unui tomograf computerizat de ultimă generație.

Lucrările de reparație au avut loc în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.

Valoarea totală a proiectului este de circa 2 milioane 347 mii de lei, dintre care 2 milioane reprezintă contribuția CNAM.

Conform sursei citate, crearea condițiilor pentru efectuarea investigațiilor de tomografie computerizată contribuie la creșterea calității asistenței medicale acordate pacienților cu accidente vasculare cerebrale acute, traumatisme severe și tumori. Astfel, persoanele în stare critică vor avea acces la o metodă performantă de diagnostic aproape de locul de trai.

În cadrul spitalului din Căușeni va fi acordată asistență calificată persoanelor cu accident vascular cerebral din trei raioane - Căușeni, Ștefan Vodă și Slobozia.

img23010153

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!