MAEIE prezintă primul raport anual public pentru 2023
11:10 | 28.12.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. În spirit de transparență pro-activă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a publicat primul raport anual public pentru 2023, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
În cele 28 de pagini ale acestui document, pot fi explorate cele mai semnificative realizări din sfera politicii externe a țării noastre - de la progresele în procesul de aderare la Uniunea Europeană, la organizarea evenimentelor majore precum Summit-ul Comunității Politice Europene și Platforma de Sprijin pentru Moldova, până la colaborarea în foruri internaționale și semnarea acordurilor internaționale - toate detaliile pot fi găsite în paginile acestui raport.
Anul 2023 a reprezentat un punct de cotitură, marcând progresul semnificativ al Moldovei pe drumul său ireversibil către Uniunea Europeană, prin decizia statelor membre de lansare a negocierilor de aderare. Ne așteptăm ca anul 2024 să fie la fel de dinamic și activ, cu progrese substanțiale în toate domeniile politicii externe.
Vă îndemnăm să consultați raportul pentru a descoperi realizările diplomației Republicii Moldova pe parcursul ultimelor 12 luni.