Trei inspectorate cu drept de control din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente noi
12:56 | 17.01.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Trei inspectorate cu drept de control din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente noi prin intermediul Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii finanțat de Banca Mondială, transmite MOLDPRES.
Astfel, Agenția Națională Transport Auto, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și Inspectoratul de Stat al Muncii au primit 10 unități de transport specializate pentru transportul eficient al echipamentelor și probelor. Totodată, lotul include echipamente mobile de laborator și de prelevare a probelor, care vor spori eficiența inspectorilor.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED)a precizat că investițiile în echipamente și instruirea inspectorilor vor permite acestora să efectueze controale mai eficiente și mai rapide, reducând astfel povara administrativă asupra agenților economici.
„Timpul antreprenorilor este foarte prețios. Ei sunt cei care contribuie semnificativ la economia țării. Prin aceste automobile vom spori eficiența și integritatea controalelor. De asemenea, mobilitatea inspectorilor este esențială. Nu vrem nici antreprenorii să piardă timp, nici agenții de control. Toți trebuie să își utilizeze timpul eficient”, a afirmat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Proiectul de susținere a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (IMM-uri), finanțat de Banca Mondială, are un buget de 50 milioane de dolari și va fi implementat în perioada 2023-2027. Proiectul este coordonat de MDED, cu implicarea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Agenției de Investiții și Unității de implementare a proiectului de ameliorare a competitivității.