ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consolidarea relațiilor de parteneriat cu țările UE și oportunitățile de investiții în R. Moldova au fost discutate de premierul Dorin Recean la Davos

18:35 | 17.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Consolidarea relațiilor comercial-economice ale Republicii Moldova cu țările membre ale Uniunii Europene, precum și parcursul european al țării noastre au fost subiectele abordate în cadrul unei serii de întrevederi ale prim-ministrului Dorin Recean cu omologii săi europeni, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului. 

În cadrul discuțiilor cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, șeful Executivului a mulțumit omologului olandez pentru suportul oferit în decizia de începere a negocierilor de aderare a țării noastre la UE și a menționat că autoritățile continuă reformele inițiate în domeniul justiției și dezvoltării economice a Republicii Moldova. 

De asemenea, oficialii au discutat despre relațiile economice dintre țările noastre, care au un potențial de creștere, în special în domeniile IT, transport și producția energiei regenerabile. 

„Regatul Țărilor de Jos a fost de-a lungul anilor un partener important al Republicii Moldova în parcursul nostru european. Mizăm în continuare pe suportul autorităților olandeze și suntem deschiși să intensificăm cooperarea bilaterală în domeniul comercial-economic dintre statele noastre”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

La întrevederea cu prim-ministrul croat, Andrej Plenković, au fost discutate posibilitățile de  preluare a experienței Croației în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind apreciată dinamizarea dialogului politic dintre țările noastre. 

Oficialii au făcut o retrospectivă a proiectelor comune în domeniul social și au avut un schimb de opinii cu privire la posibilitățile de intensificare a dialogului moldo-croat în domenii de interes comun. 

Tot astăzi, prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu omologul său din Liechtenstein, Daniel Risch. Oficialii au apreciat dinamizarea dialogului dintre țările noastre, în special după semnarea în anul trecut, la Vaduz, a Acordului de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb EFTA. 

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a mulțumit premierului Daniel Risch pentru asistența în domeniul educațional, în valoare de peste 11 milioane de euro, oferită prin intermediul programelor de dezvoltare ale Guvernului Liechtenstein.

În discuția cu președintele Consiliului de miniștri din Bosnia și Herțegovina, Borjana Krišto, oficialii s-au referit la posibilitățile de consolidare a dialogului politic bilateral pentru a explora interese comune, în principal în ceea ce privește perspectiva europeană. De asemenea, a fost agreată agenda comună pentru accelerarea procesului de negociere a Acordurilor în domeniul social, vamal și al transporturilor, în contextul celor 30 de ani de relații diplomatice, pe care îi marcăm în acest an. 

Lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos se desfășoară în perioada 15 - 19 ianuarie.

img24000306

img24000306

img24000306

img24000306

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!