ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noi măsuri pentru creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă, aprobate de Executiv

13:30 | 24.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Serviciile și măsurile active destinate șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă vor fi îmbunătățite. Cabinetul de miniștri a aprobat mai multe modificări care vor contribui la încadrarea mai rapidă a șomerilor în câmpul muncii și vor facilita furnizarea de date cu referire la angajatorii și salariații beneficiari de suport din partea statului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.

Proiectul prevede diversificarea și extinderea modalităților de înregistrare a cetățenilor cu statut de șomer. Persoanele neangajate se pot înregistra la una din subdiviziunile teritoriale, dar și on-line, cu suportul specialiștilor din cadrul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor Publice sau accesând sistemul e-iss.anofm.md. 

De asemenea, potrivit documentului, termenul de înregistrare repetată cu statut de șomer va fi extins de la 3 la 6 luni, iar criteriile de scoatere din evidență a șomerilor vor fi schimbate. Totodată, va fi revizuit modul de plată a indemnizației unice de încadrare și modalitatea de calcul a cuantumului indemnizației de șomaj pentru persoanele care s-au aflat în concediu de maternitate/concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani. În același timp, cuantumului indemnizației de șomer va fi stabilit uniform, indiferent de circumstanțele de eliberare din câmpul muncii și va constitui 40% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei.

Șomerii care au înființat o afacere vor putea aplica, după 12 luni, la subvenția ce ține de procurarea echipamentelor tehnologice și dotarea spațiilor amenajate, destinate activității economice. O altă prevedere ține de extinderea acordării subvențiilor în cadrul măsurii de susținere a proiectelor de inițiative locale în toate localitățile rurale și stabilirea dreptului de a depune dosarul pentru subvenție o dată la 2 ani. 

Modificările vor intra în vigoare la data de 31 ianuarie curent.

img24000473

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!