ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău va fi inaugurată o nouă ambasadă

14:00 | 25.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Ambasada Regatului Danemarcei va fi inaugurată astăzi la Chișinău. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe comune a șefului MAEIE, Nicu Popescu și a ministrului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, comunică MOILDPRES.

Șeful diplomației de la Chișinău a mulțumit partenerilor din Danemarca pentru susținerea acordată țării noastre și a trecut în revistă proiectele desfășurate cu suport danez. El a precizat că inaugurarea la Chișinău a unei noi ambasade arată nivelul excelent de cooperare cu Danemarca.

„Mă bucur să ne revedem la Ministerul de Externe pentru a treia oară în mai puțin de un an cu Lars Løkke Rasmussen. Deschiderea Ambasadei Danemarcei la Chișinău ne va permite ancorarea R. Moldova în familia europeană. De asemenea, mulțumesc și pentru faptul că ați făcut acest efort administrativ și bugetar de a prioritiza anume Republica Moldova în momentul în care s-au luat deciziile de extindere a rețelei diplomatice daneze peste hotare. Evident, avem o relație bilaterală excelentă, dar și avem poziții comune pe o multitudine de subiecte de importanță majoră”, a opinat ministrul.

Oficialul danez a felicitat autoritățile de la Chișinău pentru succesele obținute în procesul de integrare europeană. „Vă încurajez să munciți în continuare atât de bine în procesul de aderare a Republicii Moldova în marea familie europeană, iar deschiderea unei noi misiuni vă va ajuta în acest proces. Sunt bucuros să anunț o susținere financiară de 6 milioane de euro pentru proiecte din Moldova și ne dorim o cooperare economică mai strânsă”, a spus Rasmussen.

Ceremonia de inaugurare a Ambasadei Regatului Danemarcei în Republica Moldova va avea loc la ora 15:00, la Palatul Republicii.

img24000509

img24000509

img24000509

img24000509

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!