ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate la care s-a discutat despre situația din domeniul justiției

17:55 | 26.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) la care s-au abordat probleme ale sistemului judecătoresc, în special, corupția din sistem, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Acest subiect a fost discutat în lumina Strategiei Naționale de Securitate, adoptată recent, care identifică corupția, inclusiv în sistemul de justiție, drept o amenințare gravă în adresa securității statului și a cetățenilor. Pe lângă membrii CSS, la ședință au fost invitați membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Curții Supreme de Justiție și alți reprezentanți ai sectorului de justiție.

img24000553

img24000553

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!