Agenda parlamentară pentru 2024 discutată de speakerul Igor Grosu cu delegația Seimas-ului din Lituania
14:04 | 30.01.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Agenda parlamentară pentru anul 2024 a fost discutată astăzi de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii delegației Grupului pentru relații interparlamentare al Seimas-ului Republicii Lituania, condusă de Kazys Starkevicius. În cadrul întrevederii, șeful Legislativului a menționat că, experiența lituaniană este importantă pentru țara noastră, mai ales în contextul în care suntem la etapa de armonizare a legislației naționale, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a adresat un mesaj de mulțumire membrilor delegației pentru susținerea în parcursul european al Republicii Moldova și pentru ajutorul oferit, privind expertiza în domenii precum agricultura sau energie regenerabilă. „M-am bucurat să aflu că pe parcursul acestei vizite urmează să se întâlnească cu fermierii de la Cahul și Soroca. Așa cum au spus și partenerii lituanieni, din propria experiență, Uniunea Europeană înseamnă investiții în agricultură, infrastructură, educație, medicină și securitatea țării”, a conchis Igor Grosu.
Delegația lituaniană se află în țara noastră în perioada 30 ianuarie – 1 februarie. La Parlament, deputații lituanieni au stabilite întrevederi cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, și președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca. De asemenea, membrii delegației au discutat cu președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania, Ion Babici.