ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 120 de antreprenori au participat la Forumul de afaceri Republica Moldova - România

10:36 | 01.02.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Peste 120 de antreprenori din Republica Moldova și România au participat la Forumul de afaceri moldo-român, organizat la Chișinău în contextul desfășurării celei de-a XXI-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, transmite MOLDPRES.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Sergiu Harea, și-a exprimat convingerea că firmele din România pot găsi un partener de încredere în R. Moldova. „Intensificarea relațiilor comercial-economice moldo-române, identificarea noilor posibilități de afaceri, stabilirea contactelor directe de colaborare cu businessmenii români, încurajarea investițiilor, sunt obiective pe care le urmărim la toate activitățile pe care le organizăm în ultima perioadă cu colegii noștri de la CCI din România, fie aici la noi, fie peste Prut”, a punctat Sergiu Harea.

La rândul său, prim-colaboratorul ambasadorului României la Chișinău, Ovidiu Năftănăilă, a subliniat că Republica Moldova a făcut în ultimii ani pași importanți care au dus la crearea unor condiții pentru ca mediile de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului să fie mult mai productive, lucrând împreună.

„Susținem parcursul european al Republicii Moldova și încurajăm companiile moldovenești să fie deschise, să învețe din experiența noastră, să-și armonizeze standardele și să nu se sfiască să acceseze piața europeană”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu. 

Forumul s-a încheiat cu întrevederi bilaterale dintre companiile din Republica Moldova și România. Evenimentul face parte din Programul de Afaceri al celei de-a XXI-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, care se desfășoară în perioada 31 ianuarie - 4 februarie, la CIE Moldexpo.

img24000691

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!