ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va primi 1,9 mln de euro din partea Japoniei pentru susținerea agricultorilor

15:11 | 01.02.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de un grant din partea Guvernului Japoniei pentru implementarea proiectului „Asigurarea Fermierilor cu Fertilizanți”. Parlamentul a ratificat astăzi, un Acord care prevede asistență financiară nerambursabilă în valoare de aproximativ 1,9 milioane de euro, comunică MOLDPRES.

Acordul are drept scop facilitarea accesului fermierilor mici și mijlocii la surse financiare ieftine în vederea procurării fertilizanților, materialului semincer, pesticidelor ș. a. Agricultorii vor obține acces la fertilizanți cu preț redus, scutiți de taxa pe valoare adăugată la import și cu posibilitatea de achitare în rate și fără gaj.

Instituția responsabilă de implementarea proiectului va fi Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii.

img24000711

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!