La Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” a fost marcat Anul Nou Chinezesc
17:10 | 01.02.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Chișinău, a organizat astăzi o serbare consacrată Anului Nou Chinezesc sau Festivalul Primăverii, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat: dna Xu Feng, soția lui Yan Wenbin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în R. Moldova, Wang Lyuxin, consilier și alți reprezentanți ai Ambasadei Chinei, Wang Yifeng, director al Institutului „Confucius” din cadrul ULIM, profesori, cadre didactice, părinți și copii. De asemenea au fost prezenți tineri, studenți și elevi, care au vizitat China. Evenimentul a cuprins un program artistic variat, ateliere de creație, expoziții de carte, de obiecte de artizanat, donație a Ambasadei Chinei. Un moment special al sărbătorii a fost lansarea expoziției de desene „Culorile Chinei”, la care participă autorii lucrărilor, elevi ai Școlii Raionale de Arte Plastice „N. Moisei” din Telenești și filialele acesteia.
În alocuțiunea sa, Wang Lyuxin, consilier al Ambasadei Chineze la Chișinău a menționat că Festivalul Primăverii este unul dintre cele mai importante evenimente din China. ”Începând cu anul 2008, Ambasada Republicii Populare Chineze împreună cu Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” organizează activități de celebrare a Anului Nou Chinezesc. Vreau să adresez tuturor felicitări cu ocazia Anului Nou Chinezesc. În China, Festivalul Primăverii simbolizează bucuria, reunirea familiei și speranța. El este sărbătorit pe întregul glob. Astfel, Festivalul Primăverii a devenit o sărbătoare a întregii lumi. Anul 2024 în China este anul Dragonului de Lemn, care are o semnificație specifică pentru poporul chinez. Lemnul simbolizează vitalitate și creștere dinamică, iar Dragonul – un simbol al vremurilor bune, păcii și liniștii în țară, norocului și prosperității”, a subliniat Wang Lyuxin.
La rândul său, Wang Yifeng, director al Institutului „Confucius” din cadrul ULIM, a spus că este foarte fericit să participe aici pentru a sărbători împreună Festivalul Primăverii. El a mulțumit bibliotecii pentru organizarea acestui eveniment în fiecare an, subliniind, totodată că Primăvara este un anotimp al speranței.
Conform calendarului tradițional chinezesc, un an este considerat drept perioada în care luna face 12 rotații în jurul Pământului. Obiceiul Sărbătoririi Anului Nou datează de circa patru mii de ani, însă nu are o dată fixă. Data se schimbă în fiecare an, în perioada 21 ianuarie - 20 februarie. În secolul al X-lea î.e.n. chinezii au numit Anul Nou „Sărbătoarea Primăverii”. Este considerată cea mai mare sărbătoare tradițională a națiunii chineze, la fel ca și Crăciunul, Curbanul la alte popoare. În acest an Anului Nou Chinezesc se marchează la 10 februarie. Anul 2024 este Anul Dragonului, un simbol de o mare importanță în cosmologia chineză. Dragonul este un simbol al bărbăției, succesului, înțelepciunii. Este un an bun pentru a începe noi proiecte, a face schimbări pozitive. Se recomandă să faci donații sau acte de caritate în acest an, deoarece acestea îți vor aduce binecuvântări și recunoștință. Activitățile festive durează două săptămâni și se încheie în ziua a 15-a cu Sărbătoarea Lampioanelor.