ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Taraclia va fi deschisă o sucursală a Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria

12:08 | 07.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Executivul a desemnat membrii delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea, în orașul Taraclia, a sucursalei Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse, Bulgaria. Delegația va fi condusă de către secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu-Țigaie, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.

Încheierea și implementarea Acordului are drept scop îmbunătățirea calității educației și formării profesionale pentru tinerii din sudul țării. De asemenea, vor fi îmbunătățite condițiile de muncă pentru profesori, vor crește investițiile în baza tehnico-materială a universității, vor fi diversificate programele de studii și va spori calitatea acestora. Totodată, absolvenții vor primi diplome de studii la specialități acreditate și recunoscute în Europa.

Finanțarea sucursalei va fi asigurată din bugetul Universității „Angel Kanchev” din Ruse.

img24000858

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!