ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lista armelor interzise a fost extinsă

13:01 | 29.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 feb. /MOLDPRES/. Un proiect de lege care prevede extinderea listei armelor de foc și munițiilor interzise a fost votat astăzi, în lectura a doua, de 74 de deputați, comunică MOLDPRES.

Astfel, lista armelor interzise a fost extinsă cu câteva poziții – arme automate transformate în arme semiautomate; arme semiautomate cu percuție centrală și țeavă scurtă ce permit lansarea a peste 21 de cartușe; arme semiautomate cu țeavă lungă ce permit lansarea a peste 11 cartușe fără încărcare. De asemenea, se vor impune interdicții pentru operațiunile cu încărcătoarele pentru armele de foc semiautomate, care pot conțin mai mult de 20 de cartușe sau mai mult de 10 cartușe în cazul armelor de foc cu țeavă lungă.

De asemenea, legea va fi completată cu unele noțiuni noi („muniție cu proiectile explozive”, „muniție cu proiectile incendiare”, „muniție cu proiectile perforate”).

img24001485

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!