EcoContact: comunitățile sunt tot mai implicate în soluţionarea problemelor de mediu la nivel local
12:14 | 11.03.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Promovarea educației ecologice și implicarea comunității în procesul consultativ/decizional privind problemele de mediu la nivel local este scopul proiectului „Gândim global – acționăm local” implementat de către A.O. „Ișcălenii”, beneficiar al Programului de granturi mici (PGM) Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiția verde. Activitatea este parte a proiectului O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova, realizat de A.O. EcoContact cu susținerea financiară a Suediei, transmite MOLDPRES.
Proiectul este implementat în raionul Fălești, satul Catranâc, având ca țintă, în special, tinerii și femeile în activitatea de informare a populației despre dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil. „În acest sens, în prima fază de implementare a proiectului (16 august – 30 noiembrie 2023) a fost desfășurat un eveniment de lansare a proiectului, unde au participat 63 localnici ai s. Catranîc, s. Doltu, s. Işcălău, s. Burghelea, s. Gara Catranîc. La seminarul ,,Educația pentru mediu – spațiu al interdisciplinarității în cadrul disciplinelor școlare"- au participat 20 de cadre didactice și un reprezentant al administrației publice locale, unde s-a inițiat propunerea de a include teme adiționale elevilor sub formă de proiecte, reportaje, comunicate, scrisori de intervenție”, explică EcoContact.
Totodată, 20 de tineri au fost instruiți în cadrul organizării unei mese rotunde cu genericul „Sunt expert de mediu”, astfel fiind creat și un grup de inițiativă al tinerilor. De asemenea, în scopul promovării educației ecologice a fost creată prima ediție a buletinului informativ, din cele două planificate a fi realizate în cadrul proiectului.
Un alt obiectiv al proiectului „Gândim global - acționăm local” urmărește elaborarea Planului Local de acțiuni cu aspecte de mediu, consultarea publică și aprobarea acestuia de către Consiliul local. „Printre acțiunile locale se mai numără mobilizarea localnicilor în scopul salubrizării teritoriului; salubrizarea și amenajarea teritoriului școlii cu plante decorative, bănci și containere de gunoi; inclusiv va fi demarată o campanie de colectare a deșeurilor electronice”, indică sursa citată.
Valoarea totală a bugetului proiectului „Gândim global - acționăm local” constituie 100 000 de lei (cinci mii euro), din care 95 000 de lei reprezintă grantul, iar 5 000 - contribuția beneficiarului.
EcoContact aminteşte că A.O. Ișcălenii sunt beneficiari ai primei ediții a (PGM) Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiția verde, iar în prezent a fost lansată cea de-a treia ediție PGM3 pentru raioanele r. Hîncești, r. Fălești, r. Căușeni, r. Ialoveni. Termenul-limită de depunere a dosarului cu propunerea de proiect la PGM3 este 31 martie 2024, prin expediere electronică a dosarului la adresa [email protected].